Pizza – scurta istorie
Dintre marile popoare ale lumii, în decursul istoriei, puține se pot lăuda cu un fel de mâncare, deosebit, cu care să rămână în așa-zisa istorie culinară internațională din zilele noastre și în meniurile societății moderne. Italienii, se pare că au rămas de mii de ani cu câteva tipuri de mâncăruri simple, dar pline de arome, care îți gâdilă papilele gusative doar când te gândești la ele.
Probabil după paste, este cel mai cunoscut tip de gustare, fast-food, aperitiv consistent pe care italienii îl servesc cu multă pricepere. Acest „fel” de mancare, deloc greu de ghicit este pizza: o gustare foarte consistentă sau chiar un fel principal de mâncare pe care astăzi îl savurăm la o bere cu prietenii, într-o duminică leneșă sau în zilele în care pur și simplu vrem să experimentăm cu noul tip de cocă pe care l-am învățat din zbor de la vreo cunostință.
Forma de bază a pizzei, păstrată din antichitate este de pită, lipie sau pâine plată, nedospită, facută doar din apă, faină și asezonată cu mirodenii. Acest tip de lipie are o istorie destul de încărcată de-a lungul zonei Mediteraneene, întru-cât acest tip de lipie aromată cu ierburi și ulei se regăsește și în cultura Greacă, Romană sau Egipteană. Astăzi îi spunem focaccia.
Aceste lipii aromate erau bine cunoscute de către romani, babilonieni, greci, egipteni. Felul în care erau coapte acestea era același pentru fiecare popor: se coceau fie pe piatră încinsă (modalitate care a reînviat în zilele noastre, piatra încinsă putând fi folosită atat în restaurantele cu specific italienesc cat și acasă, vom vorbi despre ea într-un articol viitor) cât și pe pereții cuptoarelor din lut, bombate. Era mâncată pur si simplu, sau lângă mâncărurile bogate cu sosuri ale familiilor înstărite sau cu supele ușoare ale clasei muncitoare.
Originea denumirii de astăzi a produsului pizza, este înca subiect de discuție, deși se spune că provine din latinescul „pinsa” care s-ar traduce lipie sau pâine nedospită.
Acest preparat a apărut mai mult din nevoia de a satisfice foamea unei populații crescânde de la malul mării. Ca preparat apropiat de ceea ce cunoaștem azi, se poate spune că a pornit din Napoli, oraș fondat ca așezare greacă undeva la 600 Î.Hr. Prin 1700-1800, Napoli a devenit un oraș înfloritor pe malul unei mări din ce în ce mai aglomerate de vapoare încărcate cu noutăți din colțuri ale lumii abia cunoscute.
Populația muncitoare din apropierea porturilor, avea continuă nevoie de mâncare ieftină, astfel că pizza, acele lipii cu cele mai simple topping-uri a devenit un fel general de mâncare, consumat în orice moment al zilei și găsit în orice colț de stradă. Putem să spunem că ar fi primul moment în istorie când pizza a fost numită mâncare de stradă. Primele topping-uri folosite erau ingredientele cele mai comune găsite în cămarile sărăcăcioase ale napolitanilor – ulei, roșii, brânză, usturoi, anșoa.
Circulă o povestioară conform căreia pizza Margherita, probabil cea mai cunoscută variantă de pizza, și-a luat numele de la regina Margherita a Italiei, care într-o vizită în Napoli, alături de regele Umberto I, a încercat un sortiment special de pizza pe a cărei cocă a fost așezată branză fină, moale, alba – mozzarella, busuioc și roșii. Acest sortiment a devenit preferatul reginei, și în timp una din deliciile lumii moderne.
Toată plăcerea reginei nu a reușit totuși să facă pizza foarte cunoscută în afara orașului Napoli. Totul s-a întâmplat într-un pas destul de lent. Cu toate acestea, câteva sute de ani mai târziu, peste ocean, în Statele Unite, imigranții napolitani au reușit să recreeze rețetele lor clasice de pizza în orașe ca New York, Boston sau Chicago. La momentul respectiv, interesul lor principal era concentrat pe locurile de muncă din fabricile uriașe, ca majoritatea imigranților europeni, și nu să se afirme în plan culinar. Prima pizzerie înregistrată în America a fost deschisă de Lombardi, în anul 1905 în Manhattan, până atunci pizza necunoscând decât bucătăriile personale ale imigranților. Cu timpul, pe teritoriul American, pizza a început să fie din ce în ce mai variată, în funcție de curiozitățile și preferințele fiecărui individ, astfel îndepărtându-se mult de la rețetele originale napolitane.
Pizza a cunoscut o puternică expansiune în întreaga lumea abia după al doilea Razboi Mondial, când combinația dintre rețetele clasice napolitane și noile combinații de topping încercate de americani, au pus stăpânire pe meniurile multor restaurante din întreaga lume.
Astăzi putem mânca pizza complet vegetariană, cu toate felurile de carne sau branză, pizza la metru sau pizza ca desert cu siropuri parfumate, fructe sau ciocolată, în pizzerii, restaurante cu specific italian, clasice sau de tip fast food.
